miercuri, 17 decembrie 2008

Nu stiu cine a tras in noi 14-22... stiu insa ca sufleteste comunismul a omorat infinit mai multi romani decat Revolutia si inca mai roade in noi asemeni unui cancer. O face si capitalismul intr-un mod mai subtil... In fapt sunt una si aceeasi... triumful materiei aupra spiritului.



In memoriam pentru toate victimele acestui complot asupra umanitatii.

sâmbătă, 6 decembrie 2008

Vesnica pomenire!





Repere biografice
Patriarhul Alexei al II-lea a fost cel de-al XVI-lea Patriarh al Bisericii Ortodoxe Ruse.

Patriarhul Alexei s-a născut la 23 februarie 1929 în oraşul Tallinn, Estonia, într-o familie de credincioşi ortodocşi.

Între anii 1947-1949, a urmat cursurile Seminarului Teologic din Sankt-Petersburg, iar, în anul 1953, a absolvit Academia Teologică din acelaşi oraş.În anul 1950 a fost hirotonit preot la biserica din Johvi (Estonia), iar în 1957 părintele Alexei a fost numit paroh al catedralei Uspenski din Tartu şi protopop al regiunii Tartu.

În ziua de 3 martie 1959 a fost tuns în monahism la Lavra Sf. Treime (Serghiev-Posad), iar în anul 1961 a fost ales episcop de Tallinn şi locţiitor de Riga.

În anul 1961, episcopul Alexei a fost numit adjunct al Preşedintelui Departamentului pentru Relaţii Externe Bisericeşti al Patriarhiei Moscovei, iar în iunie 1964 a fost ridicat la rang de arhiepiscop, devenind şi membru permanent al Sfântului Sinod. În această calitate, a primit următoarele responsabilităţi:- preşedintele Comisiei de învăţământ a Sfântului Sinod (1965 - 1986);- membru al Comisiei pentru unitatea creştină şi relaţii bisericeşti a Sfântului Sinod ş.a.

În anul 1968, arhiepiscopul Alexei a fost ridicat la treapta de Mitropolit de Leningrad şi Novgorod şi locţiitor de Tallinn.

În ziua de 7 iunie 1990, a fost ales de Sinodul Local al Bisericii Ortodoxe Ruse ca Patriarh al Moscovei şi al întregii Rusii, ceremonia de întronizare având loc trei zile mai târziu.

A trecut la cele veşnice în dimineaţa zilei de 5 decembrie 2008, la vârsta de 79 de ani.